COD PORTOCALIU DE NINSOARE ȘI VISCOL, ÎN ZONA CENTRALĂ A ȚĂRII

Actualitate Meteo

Zona montană a județului Brașov se află sub cod portocaliu de ninsori abundente și viscol, avertizare valabilă până vineri, la ora 23:00.

Potrivit ANM, avertizarea vizează și zonele montane din alte șase județe, unde se așteaptă ninsori consistente și intensificări ale vântului, cu rafale ce pot atinge până la 80 km/h.

La altitudini de peste 1500 de metri, stratul de zăpadă ar putea ajunge până la 50 de centimetri.

În paralel, în estul Carpaților Meridionali și în Carpații de Curbură este în vigoare un cod galben de ninsori și viscol.

Între timp, autoritățile din județele Olt și Dolj sunt în stare de alertă, întrucât aceste zone se află sub incidența unui cod roșu de ploi abundente, valabil până diseară, la ora 21:00.

Se prognozează cantități de apă ce pot depăși 100 de litri pe metru pătrat. În județul Olt au fost trimise echipe de intervenție din alte județe, pentru a sprijini autoritățile locale.

Pe lângă Olt și Dolj, râurile din județele Mehedinți, Vâlcea și Teleorman se află, de asemenea, sub cod roșu de inundații.

FOTO: CNAIRSA/ Facebook